Marcolin Group Spa – 56 de ani de tradiție

 

Marcolin Group Spa este unul din cei mai importanți fabricanți mondiali de ochelari din segmentul luxury, produsele sale distingându-se constant printr-o înaltă calitate a designului, atenția acordată oricărui detaliu, prin serviciile sale pre și post vanzare, precum și printr-o rețea internațională de distribuție ce acoperă cele mai importante piețe ale lumii. Ochelarii fabricați de Marcolin Group sunt prezenți în peste 127 de țări, Grupul Marcolin având 25 subsidiare (17 în Europa, 3 în America și 5 în Asia) ce numără peste 1750 de angajați. Dintre acestea, 750 de persoane lucrează în zona Longarone (provincia Belluno), unde grupul a inaugurat, în iulie 2015, o nouă unitate de producție la Fortogna, în inima districtului ochelarilor din nordul Italiei.

În anul 2015, Marcolin a vândut 14 milioane de perechi de ochelari grupate în 30 de colecții ce reușeau să ofere publicului mai mult 1450 modele. Conform dlui Giovanni Zoppas, directorul executiv Marcolin Group, vânzările sunt repartizate astfel: 41% ajung pe continentul american, 39% se distribuie în zona EMEA (Europa, Orientul  Mijlociu și Africa), iar restul de 20% în zonele Asia-Pacific. La finele lui 2015, veniturile Marcolin Group atingeau valoarea de 432 milioane de euro, crescând cu 21% în raport cu anul anterior.

În cel de-al 56-lea an de activitate, grupul Marcolin are un portofoliul de licențe închiriate constituit din 24 branduri – Balenciaga, Bongo®, Candie’s®, Catherine Deneuve, Diesel Shades, DSquared2 Eyewear, Emilio Pucci, Ermenegildo Zegna, Gant, Guess, Harley-Davidson®, Just Cavalli Eyewear, Kenneth Cole New York, Kenneth Cole Reaction, Marciano, Moncler, Montblanc Eyewear, Rampage®, Roberto Cavalli Eyewear, Skechers, Swarovski, Timberland, Tod’s Eyewear și Tom Ford Eyewear. Alături de acestea grupul are patentate trei licențe proprii: Marcolin, Viva și Web Eyewear.

La 1 februarie 2017, Marcolin Group a semnat un acord cu LVMH, cel mai mare grup de lux din lume, pentru  demararea unui joint venture destinat producerii de ochelari sub licențele Céline și Louis Vuitton, începând cu 2018. Prin intermediul noului joint venture, Marcolin va deveni partenerul principal al grupului LVMH în segmentul ochelarilor high-end. Pe baza acordului de  parteneriat, grupul LVMH va avea 10% din acțiunile Marcolin, printr-o majorare de capital de aproximativ 22 milioane de euro. LVMH va deține controlul noului joint venture, având 51% din acțiuni, restul fiind alocate Marcolin Group.

- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - -

Începând cu luna februarie 2003, în cadrul unei seri memorabile organizate la JW Marriott Grand Hotel București, Sover Optica demarează colaborarea cu Marcolin și lansează în România colecţiile de ochelari Roberto Cavalli și Montblanc.

- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - -

Apăsați aici pentru mai multe detalii privind istoricul și evoluția Marcolin Group Spa Italia.