Sover Optica – Istoric

1993, februarie

Sover Italian Eyes intra pe piata nationala de articole optice, lansarea brandului reprezentand o actiune de pionierat ce va marca intreaga evolutie a societatii. Sover Italian Eyes constituie prima colectie unitara de ochelari de soare din Romania postdecembrista, impactul ei pozitiv asigurand brandului Sover un loc privilegiat in randul purtatorilor, iar societatii Sover Impex Romania statutul de deschizator de drumuri.

 

1995, septembrie

Are loc prima editie a Intalnirii Partenerilor Sover, un eveniment devenit ulterior anual,  care va deveni traditional in randul profesionistilor vederii din Romania. Cercul Militar Central a fost ales sa gazduiasca acest prim eveniment.

 

1996

Sover Impex Romania adauga in portofoliul sau distributia lentilelor oftalmice corectoare Buchmann, devenite ulterior Hoya.

 

1998, septembrie

In cadrul celei de-a IV-a editii a Intalnirii partenerilor Sover, are loc lansarea echipamentelor din gama Accura, masini de slefuit lentile pe contur produse de compania franceza Briot.

 

1999, 17 noiembrie

In cadrul celei de-a V-a editii a Intalnirii partenerilor Sover, este lansata gama de echipamente japoneze Shin-Nippon destinate cabinetelor oftalmologice si atelierelor de optica medicala. Cu acest prilej, sunt lansate cele trei colectii de ochelari Cotton Club, Clark si Coliseum produse sub licenta proprie de catre Trevi Coliseum – Italia. Evenimentul a fost gazduit de JW Marriott Grand Hotel din Bucuresti.

 

2000

Societatea deschide primul magazin Sover Optica-Optometrie, in Bucuresti, pe Calea Dorobanti cu obiectivul de a prezenta consumatorilor romani un mod inovativ de integrare a celor trei activitati desfasurate pentru ingrijirea vederii: verificarea acuitatii vizuale in cabinete dotate tehnic la nivelul anului 2000, asistenta de specialitate pentru selectarea celor mai potrivite rame si lentile pentru corectie optica si realizarea ochelarilor de vedere intr-un laborator modern. Magazinul a functionat ca show-room operational pentru prezentarea diverselor alternative de echipamente si aparatura pentru dotarea magazinelor de optica, a cabinetelor medicale si a laboratoarelor de montaj ai ochelarilor de vedere.

 

2003, 8 februarie

In cadrul celei de-a VIII-a editii a Intalnirii partenerilor Sover, este aniversata implinirea primilor 10 ani de prezenta ai ochelarilor Sover pe piata romaneasca. Cu acest prilej, sunt lansate colectiile de ochelari Roberto Cavalli si Montblanc produse de grupul italian Marcolin. Evenimentul a fost gazduit de JW Marriott Grand Hotel din Bucuresti.

 

2003, iunie

La cea de-a II-a ediție a Salonului Naţional de Optică şi Optometrie, Sover Optica lansează familia de console Smart-Mirror fabricate de ACEP Franța, extinzându-și portofoliul în domeniul sistemelor video interactive. Prin funcționalitățile sale, Smart Mirror răspunde cerințelor complexe ale purtătorilor de ochelari sau lentile de contact, amplificând experiența de cumpărare și facilitând achiziția unor echipamente optice din segmentul premium.

 

2003, 15 noiembrie

Sover Optica adauga in portofoliul sau distributia lentilelor de contact Johnson&Johnson, dezvolta aceasta noua activitate si, in 2008, o transfera reprezentantei Johnson&Johnson din Romania.

Sover Optica devine, astfel, primul furnizor national integral de articole optice destinate ingrijirii vederii. Portofoliul include atat produse destinate corectiei si protectiei vederii – monturi optice si ochelari de soare, lentile oftalmice corectoare si lentile de contact, cat si produse din segmentul “eye care professional” – aparatura sau instrumentar necesare investigatiilor oftalmologice si realizarii si montarii ochelarilor.

 

2004, 21 februarie

In cadrul celei de-a IX-a editii a Intalnirii partenerilor Sover, se lanseaza colectiile de ochelari Azzaro si Charriol produse de Grosfilley Lunettes Franta, precum si linia de ochelari Timberland fabricata sub licenta de catre Marcolin. Evenimentul a fost gazduit de Hotel Mara din Sinaia.

 

2005, 10 ianuarie

Numele societatii devine „Sover Optica” si se modifica identitatea vizuala.

 

2005, 17 noiembrie

Inaugurarea noului sediu al societatii Sover Optica asigura conditii de munca adaptate nevoilor organizatiei, asigura spatii de expunere a colectiilor curente care permit utilizarea noului showroom pentru gazduirea workshop-ului celei de-a X-a editii a evenimentului anual „Intalnirea partenerilor Sover Optica” (Toamna de aur).

 

2006, 7-15 iulie

In anul premergator aderarii Romaniei la Comunitatea Europeana, Sover Optica sponsorizeaza o expeditie romaneasca pentru cucerirea varfului Mont Blanc, cel mai inalt varf din Europa occidentala, un proiect temerar care a ilustrat perfect viziunea companiei in privinta promovarii continue a excelentei si performantei: ”Impreuna cu Sover esti, intotdeauna, la inaltime!”.

 

2006, 17 noiembrie

În cadrul celei de-a XI-a editii a Întalnirii partenerilor Sover Optica, sunt lansate colecțiile de ochelari Just Cavalli și Tom Ford produse de grupul italian Marcolin. De asemenea, este lansat Alta Briot, singurul sistem de șlefuit lentile pe contur care asigură precizia de 50 de microni.

Evenimentul a fost găzduit de Intercontinental Bucharest Hotel, cel mai înalt hotel din capitală la acea vreme.

 

2009, iunie

Lansarea paginii web www.sover.ro.

 

2009, 23-24 octombrie

În cadrul celei de-a XIV-a editii a Întalnirii partenerilor Sover Optica, sunt lansate colecțiile de ochelari Levi’s Eyewear produse de Lunettes Grasset Associés din Franța.

 

2011, 27 mai

În cadrul evenimentului exclusiv L’atelier du créateur de lunettes Henry Jullien, organizat de Sover Optica la Capital Plaza Hotel din București, au fost lansate oficial colecțiile de ochelari Henry Jullien aparținând producătorului francez Henry Jullien Lunetier.

 

2012, 24 martie

Cu prilejul primei editii a evenimentului “Eyewear Boulevard” organizat la sediul Sover Optica din Pantelimon, sunt lansate colectiile de ochelari Charmant Titanium Perfection, Charmant-Z si LineArt Charmant produse de Charmant Group (Japonia), specialistul mondial al ochelarilor din titan.

 

2012, 26-27 octombrie

In cadrul celei de-a XVII-a editii a Intalnirii partenerilor Sover Optica, sunt lansate colectiile Blackfin si Bioeyes, produse de Pramaor Italia sub brand propriu, precum si linia de ochelari de soare H1N1 Eyewear, produsa sub brand propriu de 4Planets  Italia.

De asemenea, este prezentata in premiera noua linie de produse 2Senses, a furnizorului Trevi Coliseum din Italia. Linia 2Senses contine  primele monturi optice din intreaga lume ce functioneaza ca un echipament multifunctional, atat  pentru vaz cat si pentru auz.

 

2013, 24-26 octombrie

Întâlnirea Partenerilor Sover Optica, ediţia a XVIII-a.

Sover Optica aniversează cel de-al 20-lea an de prezență pe piața româneasca de profil. Se lansează în România prima colecție de ochelari Chantal Thomass Lunettes produși de Grosfilley-Franța. Cu același prilej, sunt lansate colecțiile de ochelari TomTailor Eyewear – vedere și soare – fabricați de Visibilia GmbH (Germania).

2014, 23-25 octombrie

Întâlnirea Partenerilor Sover Optica, ediţia a XIX-a. Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului, Sover Optica a expus cele mai importante colectii de ochelari ale viitorului sezon, avandu-i alaturi atat pe reprezentantii fabricantilor externi, cat si pe cei mai statornici parteneri locali. Sunt lansate colecţiile de ochelari So Waoo, Tehia – house branduri patentate de Grosfilley (Franta) – si Mango, un brand in licenta produs de OGH Opticalia Global Holding (Spania). Evenimentul a fost gazduit de Restaurantul si Teatrul Elisabeta din Bucuresti.

 

2015, 12-14 iunie

Sover Optica a participat în calitate de expozant la cea de-a XIV-a ediție a Salonul Naţional de Optică şi Optometrie (SNOO), organizat la Business Park Braşov. Cu acest prilej, Sover Optica și-a reafirmat atât rolul de promotor al colecţiilor de succes din domeniul ochelarilor, cât şi de furnizor de încredere pentru echipamentele necesare investigării şi menţinerii sănătăţii vederii. Au fost lansate cele mai recente colecţii de ochelari ale furnizorilor tradiţionali din Italia (Marcolin, Pramaor, Trevi Coliseum, Centro Style, Immagine98, 4Planets, Einar), Franţa (Grosfilley, Henry Jullien Lunetier şi Lunettes Grasset Associés), Germania (Visibilia GmbH) şi Japonia (Charmant Group). De asemenea, Sover Optica a prezentat în premieră câteva produse recente ale unora din cei mai importanţi fabricanţi din sectorul echipamentelor de şlefuit lentile (Perception, o maşină de şlefuit Briot din gama compactă) sau din cel al aparatelor de investigaţie a vederii. La SNOO 2015 a fost lansat Visionix VX-120, un aparat revoluţionar pentru investigaţia comprehensivă a globilor oculari ce beneficiază de avantajele integrării a 7 măsurători (refracţie, keratometrie, aberometrie, topografie, pupilometrie, tonometrie, cameră anterioară) într-un dispozitiv optic de mici dimensiuni.

2015, 19-21 iunie

Sover Optica a participat la cea de-a doua ediție a Congresului Societății Române de Cataractă și Chirurgie Refractivă, cea mai importantă reuniune profesională dedicată chirugiei oculare din țara noastră,  reconfirmându-și rolul de pionier pe piața națională de optică medicală prin etelarea VX-120 Visionix, un aparat revoluţionar bazat pe un concept all inclusive de integrare a măsurătorilor.

2015, 22-24 octombrie

Sover Optica a celebrat ce-a de-a XX-a ediție a Întâlnirii Partenerilor Sover Optica (IPSO), cel mai important eveniment anual organizat de companie. Cele trei zile au prilejuit întâlnirea cu 90 de societăți de pe întreg cuprinsul țării  într-o sesiune lucrativă găzduită de sediul Sover Optica din Pantelimon. Pe o suprafață de aproximativ 330 metri pătrați au fost etalate peste 4000 de monturi – 3000 de rame de ochelari și 1000 de ochelari de soare, acoperind 30 de colecții produse de 15 fabricanți.

Ediția aniversară a fost însoțită de o premieră absolută: partenerii Sover Optica au avut șansa de a admira în direct trofeul SILMO d`Or, cel mai important premiu acordat inovației și creativității de către industria de profil, sosit special în țara noastră prin intermediul Luneau Technology, câștigătoare în categoria Echipamente la recentul salon parizian.